Si m-am nascut in dimineata cetoasa de luni, 30 noiembrie, in incubator.

Astfel incepe povestea unei vieti inca plapande, ocrotite de parintii adoptivi, Dora si Christian. Este doar una din intamplarile surpriza din gospodaria unor fermieri din Moldova. Intre dealuri molcome, pe valea larga a Bistritei, ei aduc civilizatia la sat, experimentează noi proiecte. Dar nu pentru a se imbogati, ci din dragoste pentru viata si vietatile ei.

Tatal lui Andrei mi-a urat bun venit prin dansul ritual al strutului, doar după ce, cu admiratie, i-am laudat tinuta tantosa si flatat orgoliul masculin … Exista o gena barbateasca, e clar…

Un grajd confortabil cu „terasa” pentru plimbare le adaposteste pe cele doua iepe de rasa, Denisa si Dafina –  de la culoarea afinelor, la cap si picioare – si pe molcomul Johnny – grafie incerta, certificat de nastere absent! – ce se lasa inseuat si plimbat chiar de calareti neexperimentati.

Un alai de animalute de casă o insoteste pe Coca la grajduri unde cinci catelandri negri abia asteapta tainul, apoi baia de soare si jocurile de descoperire din gradina.

Pare idilic, nu? Pentru un citadin evadat ca mine, este o sursa de energie si normalitate. Pentru ei, este un vis ce a prins viata.

Dimineata cetoasă si rece ne invita la un exercitiu de imaginatie: sarbatori albite de ger si zapada, cu plimbari in sania trasa de Johnny. Romania eternă prinde viată. Abandonand cliseele livresti sau marturiile carturarilor, realizez ca normalitatea mai este posibila in echilibrul dintre sufletul bun si munca trainica.

Puiutul Andrei, singurul iesit din gaoace, este inceputul si speranta.