Nu am deschis televizorul si nici nu am rezonat la parada de sub Arcul de Triumf. Cautam altceva la care să vibrez, sa simt sarbatoarea in suflet, nu in afara mea. Simpla coincidenta, de pe noptiera mă privea in ochi Dan Puric, aaa ca am inceput sa descopar omul frumos.

Cum sa definim romanismul, spiritualitatea esentială ce particularizeaza acest popor? Dan Puric ai ia drept reper pe cei neantinati, pe batranii intelepti ai neamului, cu pecetea istoriei si a istoriilor in fibra: veteranii satelor, ai razboaielor, ai ortodoxiei. Ei sunt modele, icoane de intelepciune, ignorati, anonimi….

Dar cum sunt tinerii romani frumosi? Curiosi, dinamici, autentici, avizi de prezent si on-line. Sunt de fapt mult mai mult si mult mai bogati, dar dispun prea rar de “timpul de popas”, cel ce indeamnă la introspectie si retrospectiva. Devalmasia prezentului ne sustrage de noi insine, ne subminează fundamentul. Ce ramane stabil, reprezentativ pentru cine suntem, in ciuda influentelor exterioare? Relatia cu spatiul românesc, cu timpul si cu semenii reprezinta constantele pe care se cristalizeaza propria identitate. Cum reactionam in contact cu alte culturi? Revenim spre acest centru de greutate, reper stabil si termen de comparatie. Cum am asimilat in trecut de la cei din preajm sau din occident elemente devenite ulterior definitorii?

Interesul, spiritul critic, discernamantul si selectia au contribuit la imbogătirea profilului romanesc si au sintetizat in timp practici sau esente culturale straine din care a rezultat un „precipitat specific”. Mircea Vulcanescu identifica drept fundament al „dimensiunii romanesti a existentei” straturi successive de “ispite”: Am suprapune astfel: ispitei tracice, o ispită romană, una slavă, una greco-bizantina, una franceză, una germana, care ar veni să aducă fiecare o anumită calitate structurala sufletului romanesc. (Mircea Vulcanescu, Opere I. Pentru o nouă spiritualitate filozofica. Catre fiinta spiritualitatii romanesti, Univers enciclopedic, 2005, p. 1016).

Fiecare dintre noi este un univers unic ce merită explorat si din acest demers se incheaga chiar nucleul comun care ne permite sa comunicam in spirit, sa ne recunoastem si ss purtam in noi icoane vii la care rezonam unanim si revenim constant „acasa”: crampeie de viata, gesturi, chipuri zambitoare si generoase.

Din acea dupa-amiaza de 1 decembrie, intalnirea cu omul frumos se poate produce in orice clipa caci celalalt ascunde sufletul frumos ce ne defineste ca neam. Poate fi un tanar  ce-si ofera bonul de ordine al prietenului intarziat doar ca sa te crute de asteptarea sterila de 2 ore pe care el, cu soicism, a indurat-o. Gandul bun catre celalalt este primul pas spre gest si actiune pe calea generozitatii, o alta constanta a neamului.