Toata copilaria am bantuit prin muntii de unde se trag parintii mei fara sa vad frumusetile care se ascund de fapt la 2 pasi de mine.

Am plecat acum cativa ani, pentru a nu stiu cat-a oara, la cules de zmeura in aceeasi zona in care am mers 15 ani de zile, cam la 3 ore de mers pe jos prin paraie si paduri.

Dupa o scurta perioada m-am razvratit si am refuzat sa mai lucrez la norma obisnuita de a umple ulciorul doar ca sa aiba mama din ce sa  ne faca dulceata si sirop cu care sa ne indulcim zilele si mi-am corupt nepotul sa plecam pe furis din zmeuris si sa evadam in padure la racoare.

Era o zi de vara senina si calma asa cum numai la munte se poate intalni.

Ajunsi in padure am ramas interzisa. In viata mea nu mai vazusem o padure atat de falnica si de impresionanta ca aceea.

Fagii intalniti acolo erau cei mai grosi pe care ii vazusem vreodata si se inaltau drepti la o inaltime de zeci de metri, fara crengi, explodand apoi undeva la inaltime intr-un coronament foarte des.

Datorita umbrei dese, pe pamant nu crescuse nici un lastar, nici o tufa, nici o feriga. Totul arata ca o curte frumos ingrijita.

Din loc in loc, la distante destul de mari una de cealalta, se inaltau stanci pravalite din varf de munte cine stie acum cate sute de ani, stanci imense, de marimea unei case, dar care parea destul de mici in comparatie cu fagii.

Cocotata pe varful unei astfel de stanci ma simteam mica si coplesita de tot ce se afla in jurul meu. Mi-am dat seama in acel moment ca totul e sa deschizi ochii si sa vezi ca in jurul tau se gasesc lucruri fantastice pe langa care ai trecut poate de mii de ori si nu ai vrut sa le vezi.

Am fost rugata de prieteni sa spun aici cum se numeste acea zona. Mi-a fost frica sa spun asta. Daca cineva afla de padurea mea si se duce sa o taie? Eu vreau sa o mai vad si peste 50 de ani, sa mai povestesc si altora de padurea mea de suflet. Nu vreau sa arda sau sa scartaie ca si nu stiu ce piesa de mobilier.

Nu as stii sa mai ajung acolo singura dar totusi daca ajungeti vreodata prin Pasul Oituz, satul Poiana Sarata, intrebati-i pe poienari cum se ajunge la Piatra Runcului. Eu sigur voi mai face cel putin o vizita padurii mele. Vreau sa o vad din varful muntelui, din varful Petrei Runcului, de unde se spune ca privelistea e superba in zilele senine. Vreau sa vad tot ceea ce nu am reusit sa vad atatia ani. Vreau padurea unde am vazut prima caprioara, prima veverita, prima ciocanitoare. Vreau PADURE!!!