Inarmati cu o harta a cetatilor sasesti taranesti, ne-am propus ca in drum spre Tg. Mures, in masura in care este posibil, sa vedem cat mai multe cetati sasesti, parca desprinse din negura timpului. Zis si facut..insa pe drum am realizat ca drumul catre satucurile uitate de vreme si mai ales de lume sunt imposibil de strabatut cu o masina normala asa ca cetati ca Viscri sau Cloasterf au fost lasate in urma cu mult regret. Cand am poposit in Bunesti, cetatea din sat ne intampina cu un mare lacat la poarta mare, iar simpla noastra prezenta a starnit vii controverse in randul celor cateva batrane stranse la una din porti. Intrebarea lor era:,, dar ce vreti sa vedeti? Ca nu mai este aproape nimic de vazut, totul e o ruina si sta sa cada…poate incolo spre Viscri sa mergeti ca acolo s-a mai investit cate ceva…dar drumul ii tare prost…’’.

Insa nu ne-am lasat invinsi, trebuia sa vedem macar si una din cetatile pe care ni le propusesem, iar norocul ne-a trimis in ultimul moment in Homorod, sau mai bine zis vestitele Bai Homorod, din care astazi aproape nu a mai ramas nimic. La poarta cetatii aceiasi poveste, un mare lacat atarna pe poarta, semn ca si acesta cetate a ramas adormita in uitare. Cu ajutorul catorva localnici ni s-a spus ca trebuie sa ne ducem la a cincea casa dinspre piata la Nea Tome- ,,Sasul’’, ca dansul este cel care are cheile, insa este batran si nu poate veni decat daca il ducem cu masina.

Intalnirea cu Nea Tome a ramas insa in sufletele noastre. Nu va puteti imagina sentimentul acela in care descoperi un om ca si Mos Craciun, care iti poate transmite prin cuvintele sale o intreaga atmosfera, plina de sarbatori, obiceiuri, un stil de viata linistit in armonie cu natura si mai ales cu Dumnezeu. Am fost condusi, prin poarta ferecata, spre o curte interioara, si am intrat intr-o lume care dainuia de aproape 1000 ani, in linistea acestui sat, care initial era doar un damb impadurit, ce a fost apoi defrisat pentru a deveni Homorodul de astazi (Hom-damb, ruden-a defrisa). Biserica, datata 1270, este strajuita de un turn-clopotnita, un turn-donjon cu ceas si de cele doua ziduri de aparare, care intregesc frumos ansamblul creand, o atmosfera de povesti. Colturile zidurilor de aparare sunt pazite de mici turnuri pe doua nivele. Initial turnul clopotnita era utilizat ca biserica catolica, frumos acoperita pe interior de picturi ce dainuie peste secole, inca incapatanandu-se sa se stearga. Ulterior, a fost construita biserica pentru a putea aduna suflarea din sat, biserica unica datorita pozitionarii sale sud-nord si nu rasarit-apus asa cum se obisnuieste. Din cel de-al doilea zid de aparare s-a pastrat doar coltul expus catre pietisoara satului, restul fiind demolat pentru a face loc unei spatiu mai larg in centrul localitatii. Spre bucuria noastra, am fost lasati sa urcam in turn, pe mici scarite de lemn pana sus in clopotnita, fiind cu adevarat o experienta de neuitat, mai ales datorita privelistii care se desfasura in jurul nostru. Intr-una din camerele turnului am descoperit un program al clopotarului cu zilele si orele la care sunt batute clopotele in Homorod: de sarbatori, de principalele slujbe, la botez, cununie, inmormantare si mai ales ca alarmare si atentinare a comunitatii.

In biserica eram asteptati de Nea Tome, imbracat cu o haina traditionala, nu pentru o anumita ocazie ci datorita racorii dintre vechile ziduri. Din povestirile sale am inceput usor, usor sa vedem cu ochii mintii marea de lume care odinioara statea asezata, dupa regulamente stricte, pe bancutele si la lojele micii biserici: cei batrani in spate, preotimea la etaj in dreptul celor doua steaguri, tinerii flacai la etajul superior, copii si femeile in fata. De asemenea am aflat ca din cei 800 de sasi care odinioara erau viata comunitatii au mai ramas astazi doar 14 suflete. Cu tristete in glas ni s-a spus ca in acesta mica bisericuta de mult nu s-a mai oficiat vreun botez, vreo confirmare sau cununie ci doar din timp in timp inmormantari. Casele sasesti de odinioara nu mai sunt locuite de sasi, fiind usor, usor ocupate de alti oameni cu alte obiceiuri, pierzandu-se astfel orice legatura cu timpurile de mult apuse si cu niste oameni care au reusit sa reziste o mie de ani pe aceste pamanturi pentru a fi spulberati doar in 50 ani de un regim.

Am intrebat, de curiozitate, daca inca se mai folosesc baile termale ce erau odata mandria acestor locuri si ni s-a spus ca si acestea au ajuns atat de degradate incat nici nu se mai vad vechile complexe termale, fiind si acestea date uitarii si mai ales nepasarii.

La plecare, cu toate ca noi am plecat mult mai bogati sufleteste, ni s-a multumit ca am venit sa vizitam aceste locuri si am fost rugati sa nu dam si noi uitarii acesta experienta si mai ales sa nu uitam nimic din ce ni s-a povestit.

Dupa aceasta calatorie, am ramas in suflet cu imagini de neuitat si mai ales cu dorinta de a impartasi aceasta experienta si altora. Sigur, nu va va parea rau sa vizitati aceste locuri.